Povestea unor povești - STRUWWELPETER

Puține cărți din lume se pot lăuda cu ediții multiple întinse pe multe decenii. Poate doar Biblia să aibă sute, zeci de mii. în anul 1875, la 31 de ani după apariția ei, cartea despre care urmează să vorbim, se tipărise deja în peste 100 de ediții. Este o culegere de scurte povești moralizatoare, în versuri, pentru copii. 

Nu știm cu exactitate în câte limbi s-a tradus sau în câte exemplare a fost tipărită. S-a răspândit în lumea largă.
Începem firul ilustratorilor străini cu un autor care apărea pe pagina de titlu cu numele real, complet, abia de la ediția a cincea. Dr. Heinrich Hoffmann a semnat primele ediții cu pseudonimul Heinrich Kinderlieb [drag de copii, în traducere aproximativă] și veți vedea că e oarecum ușor de înțeles de ce a procedat așa. Nu era deloc ilustrator și nici făcător de cărți, avea cu totul și cu totul altă profesie. 

Cunoscute bine în multe țări, dar mai puțin la noi, poveștile din Struwwelpeter chiar au o poveste în sine. Am găsit cartea în stradă, la Universitate, în rafturile cu cărți de tot felul. Deși destul de mică, mi-a sărit in ochi imediat. Apărută la Leipzig, la editura Insel (una dintre cele mai cunoscute și de tradiție din DE) probabil în 1933, cartea arată foarte bine și acum. Hârtia (necretată, desigur) e plăcută la atingere, s-a îngălbenit puțin dar uniform, iar desenele sunt foarte fine și frumos colorate. Și extrem de moderne! Aveam să aflu un pic mai târziu că la prima ediție autorul a supravegheat îndeaproape reproducerile litografice, ca nu cumva să se intervină asupra formei personajelor sau asupra culorilor. Inevitabil, la reeditări mai târzii desenele au fost reluate și modificate. 

Ediția găsită de mine - Der Struwwelpeter in seiner ersten Gestalt [Struwwelpeter în forma sa originală], Insel Bücherei Nr. 66 redă conceptul și desenele inițiale. Mai jos puteți citi cum și de ce au luat naștere aceste povești, un text care aparține chiar autorului și care încheie cartea, cel puțin în edițiile mai vechi [traducerea din limba germană ne aparține]. E o istorisire uluitoare din mai multe perspective. Vă lăsăm plăcerea să le analizați.  

Cu puțin înainte de Crăciunul anului 1844, cand fiul meu cel mai mare avea 3 ani, m-am dus în oraș să-i caut un dar - o carte cu ilustrații după măsura puterii de înțelegere a micuței ființe umane la acea vârstă. Dar peste ce dau? Povestiri lungi sau colecții plictisitoare de desene, povești moralizatoare care începeau și se sfârșeau cu titluri amenințătoare cum ar fi: Copilul cuminte trebuie sa fie onest sau Copiii cuminți trebuie să se păstreze curați etc. - Când într-un final dădusem peste o carte în care erau desenate o bancă, un scaun, un vas și multe alte lucruri fie vii, fie făcute de mâna omului, un adevărat inventar la scară mondială, unde la fiecare ilustrație era indicat, foarte îngrijit: jumătate, o treime, o zecime din mărimea naturală - în acel moment răbdarea mea s-a terminat. Dacă desenezi o bancă unui copil, care să-l bucure, pentru el este o bancă adevarată. Iar despre mărimea ei naturală nici nu-i folosește să aibe vreo noțiune. Copilul încă nu are o gândire abstractă. 

Când m-am întors acasă, adusesem totuși o carte cu mine; i-am întins-o soției mele, zicându-i: Uite cartea dorită pentru băiat! A luat-o și a spus mirată: Dar e un caiet cu paginile albe!, Da, vom face o carte din el.  

Pe acea vreme, în afară de poziția mea de medic în instituția de psihiatrie, eram și medic în oraș. E o chestiune specială relația medicului cu copiii între 3 și 6 ani. Când aceștia sunt sănătoși, doctorul și hornarul sunt folosiți ca mijloace de educare: Copile, dacă nu ești cuminte, vine hornarul și te ia! sau: Copile, dacă mănânci prea mult din cutare lucru, vine doctorul și iți dă medicamente amare sau iți pune chiar lipitori! Urmarea e că atunci când doctorul intră în camera copilului bolnav, mica ființă începe să plângă, să urle și să se ferească. Ore în șir doctorul nu reusește să facă nimic ca să liniștească copilul. în astfel de situații, de regulă mi-a fost de mare folos o hârtiuță și un creion; o poveste se lasă ușor inventată, se desenează în câteva linii și se povestește cu multă însuflețire în același timp. Copilul care se opunea cu sălbăticie se liniștește, lacrimile se zvântă iar medicul își poate face datoria cu ușurință, jucându-se. Cam așa au luat naștere majoritatea acestor scene, și le-am creat din 'stocuri' pe care le aveam la îndemână; pe câteva le-am născocit în plus. Ilustrațiile le-am desenat cu aceeasi pană și cerneală cu care scrisesem mai întâi rimele, totul direct și fără vreo intenție scriitoricească. Caietul a fost împachetat și așezat pe masa de Crăciun.  

Efectul asupra băiatului a fost cel așteptat; dar surprinzătoare a fost reacția unor prieteni adulți care au vazut cartea. Din toate direcțiile mi s-a cerut s-o tipăresc și s-o public. La început am refuzat; nici nu-mi dăduse prin cap vreodată să apar ca autor pentru copii și ilustrator. Și am fost împins spre asta, aproape împotriva voinței mele, la o serată literară când stăteam liniștit la un pahar cu unul dintre editorii mei actuali. Și așa a ieșit modestul meu produs brusc în lumea largă și a făcut înconjurul lumii, pot spune, iar în ziua de azi, după 31 de ani, a ajuns la a suta ediție. Cât despre traduceri, am văzut până acum varianta engleză, olandeză, daneză, suedeză, rusă, franceză, italiană, spaniolă și portugheză (pentru Brazilia). Trebuie să menționez și succesul extraordinar pe care cărticica l-a avut la început chiar în Frankfurt.

Totuși, Struwwelpeter a primit și mari reproșuri - ca fiind prea fantastic, iar ilustrațiile hidoase și acide. S-a spus: Cartea, cu hidoșeniile sale strică simțul estetic al copilului. Așa deci, trebuie să creștem sugarii în galerii de artă sau în cabinete cu gipsuri antice! Dar atunci trebuie neapărat prevenit ca nu cumva copilul să-și deseneze mici figuri umane din două cercuri și 4 linii drepte în felul bine cunoscut și care să-l bucure mai mult decât statuia lui Laocoon! Cu adevărul absolut și afirmații algebrice și geometrice nu ajungi la sufletul copilului, ci îl faci să degenereze, nefericit. - Și cât de multe minuni nu există și în jurul adultului, ba chiar și al celui mai atent naturalist! Rațiunea își va intra oricum în drepturi, iar acela este cu adevărat fericit care, peste ani, își păstrează mereu o părticică din spiritul de copil.

Toate ilustrațiile cărții pot fi văzute la  arhiva gf

Dacă ți-a plăcut acest articol, donează 1Eu redacției Graphic Front, 
ajută-ne să păstrăm blogul curat de publicitate.