Primiți colinda?

Din Ajunul Crăciunului, până, în unele locuri, în ziua de Anul Nou, se colindă: grupurile de colindători umblă din casă în casă, anunță vestea nașterii lui Hristos, cântă colinzi cu sensuri străvechi, colinzi ritualice, și fac urări pentru un an îmbelșugat.
La colindat participă întregul sat, Crăciunul și Anul Nou fiind momente de coeziune a comunității, fiindcă participă toți membrii săi: gazdele primesc colindătorii cu voie bună și bucurie și îi răsplătesc pe măsură; colindă de regulă copiii (pițărăii), feciorii organizați în cete, bărbații până la o anumită vârstă, uneori fetele și flăcăii împreună, și chiar și femeile.
Țin minte Crăciunul sărbătorit la țară, la bunici, în zona Târnavelor, unde veneau doar două cete de colindători în seara de Ajun: feciorii, organizați în ceată, câte 6-7; și un grup de bărbați care cântau la biserică, cam 5-6 persoane. în zona aceea, ca și în zonele din apropiere (cum am regăsit în Făgăraș, de exemplu), colindele sunt personalizate: colinde speciale dacă la casă este un fecior (colindele în care eroul principal este chiar junele, colinde cu teme eroice); alte colinde dacă era o fată (colinde speciale pentru fetele de măritat). Cert este că pentru mine, copil fiind, cele 3-4 colinde cântate în seara de Ajun, aveau un aer misterios, din cauză că erau cântate antifonic.



În zona Făgărașului, prima ceată de colindători în orice casă este ceata de feciori. într-unul din sate, în 2007, erau în jur de 12 feciori, toți îmbrăcați în costum popular și cu cojoace mițoase, mari și călduroase pe ei, să nu le fie frig, conduși de un vătaf. Ceata era însoțită muzicanți, dar și de turcă, un animal fantastic, reprezentat ca un cerb, cu coarnele împodobite de panglici, și care juca, la fiecare casă, pe o melodie aparte. După ce se cântau 3-4 colinde, juca și turca, iar apoi urma jocul fetelor și a femeilor din casă. Colindătorii primeau daruri: bucăți de carne, vin și bani. în toate casele, același ritual. Abia după ce ieșea ceata de feciori puteau veni și alți colindători în casă. Din seara de Ajun și până dimineață, ceata de feciori intra în toate casele. Dormeau cu toții la una din case, iar apoi o luau din loc, de data aceasta pentru a merge la cei care s-au căsătorit în alte sate. Seara urma să fie bal la căminul cultural, unde era invitat tot satul, în special fetele. Aici se puneau bucatele strânse în timpul colindatului, iar cu banii strânși la colindat erau plătiți muzicanții. Comunitatea a răsplătit ceata de feciori pentru funcția lor propițiatorie, acum era rândul colindătorilor să mulțumească satului, organizând în fiecare seară un bal.


În zona Lăpușului, în 2009 când am fost, satul răsuna de colindători: copiii mai întâi, tinerii mai apoi, iar, mai târziu în noapte, pe când copiii se adunau pe-acasă, femeile căsătorite, grupate pe vecinătate, care colindau prin vecini, cu un repertoriu impresionant de colinde vechi. Peste tot se primeau doar daruri în bucate: mere, nuci și, mai nou, ciocolată. în casele cu oameni mai glumeți, se spuneau versuri mai hazlii, lumea se bucura de vizita vecinelor. Voie bună și bucurie în toate casele, de sărbători, așa cum, de fapt, și trebuie să fie de Crăciun.
În Maramureș, pe lângă colindătorii care umblă din Ajun, colindând din casă în casă, chiar în ziua de Crăciun, în curtea bisericii, după slujbă, se face Viflaimul, piesă de teatru popular prin care se spune povestea nașterii lui Iisus. Viflaimul grupa un număr mare de tineri, întruchipând până la 18-21 de personaje, care se așezau în cerc în curtea bisericii și care performau vorbind sacadat, ori cântând, făcând câte un pas în față, în momentul în care își spuneau rolul. Costumația celor care fac parte din Viflaim este impresionantă: craii au coifuri împodobite cu mărgele și zgărdane, din belșug, pe care feciorii le-au împrumutat de la fete, urmând să le dea înapoi după perioada de sărbători, cei doi îngeri, de regulă copii, sunt îmbrăcați în alb și poartă cu ei o machetă a unei biserici, dracii au măști și clopote multe iar, atunci când sar, fac o mare hărmălaie, speriind copiii. în unele sate sunt chiar două cete de Viflaim: ceata de tineri (care unii vin din țările străine pe unde sunt la lucru, ca să participe la obicei) și ceata copiilor.

De Crăciun toată lumea se veselește, se întâlnește cu alți membri ai familiei, se vizitează unii pe alții, se colindă. într-un an, însă, când a murit bunicul meu din Maramureș, iar de Crăciun nu puteam să ne bucurăm îndeajuns, a fost impresionant când, oamenii care erau în priveghi și veneau la casa bătrânească, în loc de cântece de priveghi și bocete cântau toți colinde, unele chiar speciale pentru case unde este o persoană decedată de curând. La fel, fiind înmormântat imediat după Crăciun, tot drumul spre cimitir, bunicul meu, Dumnezeu să-l odihnească, a fost însoțit de colinde. în perioada aceasta plină de voie bună și de vestea bună, oamenii nu trebuiau să își piardă speranța.

Din toate exemplele de mai sus, cert este că nimic nu se compară cu un Crăciun sărbătorit la țară, unde se simte din plin coeziunea comunității și importanța familiei.

Foto Anamaria Iuga