Regina Maria a României - Povestea vieții mele

De Ziua Regalității vă oferim fragmente din textele Reginei Maria, precum și fotografii din arhiva noastră.

Prima ceremonie la care asistarăm a fost intrarea solemnă a țarului în Moscova. Tânăra pereche imperială se retrăsese câteva zile într-o mănăstire, dincolo de zidurile orașului, pentru a se pregăti cu toată smerenia înainte de taina ungerii.
Iată, mai întâi țarul călare pe un mare armăsar, cu mult înaintea celorlalți. Nu poartă veșminte strălucite, ci simpla uniformă verde-închis cu care lumea e obișnuită să-l vadă, și, are, bine înfundată pe cap, căciula rotundă de astrahan, ce deosebește armata rusească. Pieptul e vârstat de panglica albastră-deschis a Ordinului Sf. Andrei; pe postavul întunecat, câteva stele de diamante săgetează raze în lumina soarelui. Nu e nimic somptuos ,în îmbrăcămintea lui și nici în ținută nimic deosebit de impunător, dar își mânuiește calul cu ușurința unui desăvârșit călăreț. E mic la stat și, cum am mai spus, are ochi plini de ,bunătate și pe buze un zâmbet blajin, aproape îngândurat. în ținuta lui se vede demnitatea liniștită a omului adânc conștient de ceea ce reprezintă în acest ceas solemn și adânc
conștient totodată și de grelele îndatoriri ce le ia pe umerii săi. Toate privirile noastre îl ,urmează: e tânăr, e iubit și viața i se deschide în față ca o carte nescrisă încă…


Mult mai frumoasă decât a fost vreodată soacra ei, Alexandra se ține dreaptă cu măreție, însă nu zâmbește, și privirea ei e de o gravitate aproape dureroasă. Buzele îi sunt strânse în chip uimitor la o ființă atât de tânără; în ochii mari și neclintiți nu strălucește fericirea, în ținuta ei nu e nimic din vioiciunea tinereții, nimic din duioșia și încrederea ce s-ar putea aștepta de la o mireasă tânără. S-ar părea că se încordează pentru a se apăra de soartă, ca și când ar fi ghicit tainic că viața avea să-i fie dușmancă și că trebuia să pășească întru întâmpinarea ei cu sabia în mână. își dă seama pe deplin de solemnitatea clipei și de însemnătatea rolului ei, dar parcă în ea s-a deșteptat mai mult teama decât bucuria.


Moscova! Străvechea cetate a țarilor, azi orașul lui Lenin și Troțki, al lui Derjinski și Stalin. Azi sunt părăsite catedralele aurite, iar în marea curte din fața Kremlinului se ridică un groaznic monument unde sunt expuse rămășițele celui care ajunsese și el timp de o clipă aproape o zeitate (Mausoleul lui Vladimir Ilici Lenin din Piața Roșie). într-o cameră cu draperii roșii zace într-un sicriu cu capac de sticlă, ca să-i poată vedea oricine sinistrul chip. Iar poporul, veșnicul amăgit, trece în cete tăcute în fața hâdei măști a tiraniei lui, astăzi înghețată de mâna morții. Chipul lui nu e o priveliște plăcută, dar poporul căruia i s-a spus că l-a mântuit, că l-a scăpat de obidă, nu încetează de a trece în șiruri lungi dinaintea trupului său îmbălsămat, biet popor plin de așteptare, răbdător și înșelat; cetele trec și iarăși trec, fără să le pese că acel covor ce se întindea la picioarele marelui uzurpator fusese cu adevărat un râu de sânge, iar nu postavul ,stacojiu pe care odinioară pășise țarul. Dar cui îi pasă astăzi că idolii slăviți ieri, cu cei cinci nevinovați copii ai lor, sunt acum un morman de oseminte carbonizate, în depărtata Siberie? și chiar acestor oase carbonizate nu li s-a îngăduit odihnă. Nu le-a fost de ajuns să ciopârțească mutilatele rămășițe ale victimelor cu satârul de măcelar, ascuțit anume pentru această împrejurare, ci le-au azvârlit în fundul unei mine părăsite, iar de teamă ca nimicirea să nu fie desăvârșită, s-au aruncat peste ,ele grenade de mână, în groaznicul lor mormânt!
Astfel s-a sfârșit ultimul țar cu familia lui; ,însă aceasta a fost numai un incident, și poporul nu încetează de a trece în șiruri nesfârșite în fața chipului hidos, desfigurat, al lui Lenin, strângând încă la piept stinsa iluzie că el fusese profetul unei noi ere de aur și că-l eliberase din tirania trecutului.

Fragmente publicate în cartea ROYAL FASHION. Ființa omului, regalitatea firii editat de Compania Passe-Partout