Se-aude lemnul
Sunt destui aceia care ne înconjoară și au putința de a coace o poveste care să ne placă, de fiecare dată, să o ascultăm. Deși impresia este, mai degrabă, că felul acesta de oameni a dispărut; sau că ei, vrăjitorii despre care vorbesc și de care avem mare nevoie să ne spună că lumea este și altfel decât se vede cu ochiul liber, se ascund prin cine știe ce laboratore neștiute, așa cum o făceau, de teama Inchiziției, alchimiștii veacurilor trecute.
Cunosc un astfel de eretic. Trăiește printre noi și respiră deodată, cu aceiași plămâni, aerul Bucureștilor răspândiți prin istoria noastră restrânsă: și pe acela, înmiresmat de tot felul de fructe și condimente, cărora nu le mai știm astăzi decât numele și ale căror parfumuri orientale, tari sau abia simțite, se risipeau din cele peste trei mii de prăvălii, amețind trecătorii cu câteva veacuri în urmă, dar și pe acesta, al zilelor noastre, măsurat la fiecare colț de intersecție importantă, pentru a se ști cu exactitate europeană, în fiecare moment al zilei, cantitățile noxelor ce ne pot îmbolnăvi, cu obsesia pe care numai bătrânii o mai dovedesc, atunci când își caută tensiunea.
Opera lui este un grup muzical, Trei Parale, în ale cărui melodii se pot simți, atunci când vântul adie printre ele, dulceața prăjiturilor făcute cu apă de flori de naramză au de trandafir, oftatul șerbeturilor de alămâie și chitră, duhul cafelelor cu caimacul gros, încercând să se smulgă nisipului fierbinte și căutând libertatea zborului de la un nas de târgoveț către celălalt, gata mereu pentru a împlini voința stăpânului, întocmai celui care locuia în lampa fermecată, dar și câte ceva din duhoarea usturoiului ascuns în shaorma, din miroseala câmpurilor pline cu floricele caramelizate sau din emanația aceea plăcută, fără să știm de ce ni se pare așa, a primului strănut de eșapament, acela care țâșnește în lume la prima cheie dată motorului.
Pentru obținerea pietrei filozofale, una de a cărei șlefuire ne putem convinge iscodind tarabele cu năstrăpate din bazarurile, două la număr, despre care cele Trei Parale ne-au povestit pe albumele lor, ciupind cobza ca pe drăguță și suflând în cavale cu râvnă, parcă pentru a putea umfla balonul cu nacelă, unul cu care să putem călători, noi, ascultătorii, pe tărâmurile și în vremile de pe unde și-au cules ei cântecele, magicianul Florin Iordan - despre el sunt toate vorbele astea - a avut grija și știința să dizolve anii în care credea că ar fi putut ajunge un star hip hop, lăsându-i pradă putrefacției (nigredo), căutând apoi, pas cu pas, pe cărarea potrivită din pădure, lemnele din care să-și culeagă sunetele ticluite (albedo), pentru a ajunge, cine știe când, vreodată, la strălucirea și tâlcul pe care numai muzica le poate ascunde în oameni (rubedo).
0 comentarii