Shallom Enterprise. (Ghana. Episodul III)

Obişnuim să spunem că România e o ţară a contrastelor, fără clasă de mijloc. Cu toate astea, după ce am văzut diferenţa dintre Accra, capitala Ganei, şi satele de acolo, încep să cred că noi chiar avem un mediu echilibrat. în Accra viaţa e dulce: străzile sunt asfaltate, maşinile merg neîmpinse, ba chiar, cu puţin noroc, ai şi apă caldă. Sunt hoteluri, restaurante, cinematografe, poţi să mergi la plajă sau să comanzi la KFC. Sigur, nu există transport în comun, la periferie caprele se plimbă pe stradă ca la ele acasă şi nu poţi respira din cauza noxelor (maşinile vândute în Gana sunt de obicei aduse din Occident deoarece nu mai corespund standardelor de poluare. Mai pe româneşte, nu au filtre, aşa că emană un fum gros şi negru, lăsând în urmă gaze absolut irespirabile). însă per total, comparativ cu restul ţării, în Accra viaţa e un vis roz şi neştirbit. Din momentul în care ai ieşit însă din capitală, începe aventura. Pregăteşte-ţi stomacul pentru o rundă de kickboxing, căci cam cu asta echivalează mersul cu maşina pe drumurile rurale ganeze. Neasfaltate, denivelate şi pline de un praf roşu, uliţele se transformă într-o probă de „100 de metri cratere”. Vei avea nevoie de mult timp şi multă răbdare ca să ajungi la destinaţie, plus de nişte urechi rezistente, pentru că aici toţi se claxonează în semn de salut, indiferent că se cunosc sau nu. 


însă priveliştea face toţi banii: treci prin pieţe în care se vând păsări vii, capre, grămăjoare de piper proaspăt şi ghimbir, ananas, nuci de cocos, condimente şi poţiuni „magice” pentru întoarcerea soţului rătăcitor sau regăsirea potenţei plecate într-un loc mai bun. Vezi oameni care îşi ţin bagajele pe cap şi femei care-şi duc copiii legaţi cu un şal în spate, transportându-i ca pe un rucsac. Haine puse la uscat direct pe iarbă sau în copaci; loterii şi sedii de partide politice sau de companii de telefonie mobilă amenajate în barăci de lemn; chioşcuri care se numesc „Iisus Hristos - fructe” sau „Coafor Mila lui Dumnezeu”. Totul e o vânzoleală colorată şi toată lumea te îndeamnă să cumperi câte ceva - de la biscuiţi Barack Obama, brelocuri din abanos şi vin de palmier, la peşte fript sau tălăngi. Aşteaptă-te să fii oprit pe stradă cam o dată la cinci minute ca să stai la poză cu fiecare localnic fericit că a întâlnit ciudăţenia asta numită „Obroni” (Omul alb). Şi mai aşteaptă-te să fii luat la discuţii lungi, pentru că ganezii sunt firi deschise şi curioase, care vor să afle cât mai multe despre cum e în acest „land of plenty” al Europei. De fapt, cred că ce au în comun ganezii e că, indiferent de cât de greu trăiesc, majoritatea sunt veseli, relaxaţi, oneşti şi recunoscători pentru ce au. O lecţie foarte bună pentru cei care vin din afara Africii.