Tiparul înalt (partea a doua)

încercând să descriu cât mai clar metoda tiparului tradițional și tipografia veche, atentă fiind să folosesc termenii adecvați în limba română și să nu omit nici un pas al procesului tehnologic, îmi dau seama că, poate, am uitat să vă spun de ce cercetez, citesc și scriu eu despre acest subiect. Firește este o poveste lungă care nu-și găsește locul într-un text despre culegerea manuală a literelor.


Mod de depozitare a casetelor cu litere, asemănător unui dulap cu sertare.

Pot însă să vă povestesc despre prima dată când am tipărit ceva culegând textul cu mâna mea, așezând hârtia aleasă special pentru lucrarea pe care o aveam în minte, amestecând cerneluri și apoi acționând tiparniță manual, de fiecare dată, pentru fiecare copie. Abia atunci am înțeles exact care este — sau mai bine zis, nu este — locul computerului în munca unui designer. Am învățat că atunci când vrei să faci ceva ce trebuie să existe în relație cu omul, în lumea reală, trebuie să ții cont de constrângerile ei, și că ar trebui să ne bucurăm de libertățile oferite de computer pentru a ne ușura și eficientiza munca, nu pentru a crea lucruri artificiale. în ceea ce privește lucrul cu litera și cu blocul de text, nu cred că există exercițiu mai bun, decât culegerea manuală a textului și imprimarea lui prin tehnici tradiționale.
    
Caseta cu litere

Am avut norocul să trăiesc timp de un an înconjurată de cea mai mare colecție de graphic design din lume, de tiparnițe vechi ce-mi erau tot timpul la dispoziție și litere de metal și lemn de diverse tipuri și dimensiuni. De aici a pornit pasiunea mea pentru arta neagră și interesul de a readuce aceste concepte în actualitate. Primul meu proiect ce s-a folosit de tiparul înalt, a avut două rânduri de text, cules cu același font (aceiași dimensiune și tip de literă) și imprimat în aproximativ 60 de exemplare. Mi-a luat o zi.

 
Deobicei, fiecare font (i.e. set complet de semne ale unui tip de literă de o anumita dimensiune și greutate. Ex: Caslon Bold 10 pt) este păstrat într-o casetă special compartimentată, în care fiecare semn își are locul său. Există mai multe modele de casete, iar compartimentarea este diferită în funcție de limba vorbită în țara în care se tipărește (asemenea tastaturilor din ziua de azi).



Uniformizarea cernelii tipografice cu ajutorul ruloului

Cel care în mod normal culege textul se numea zețar (culegătorul de litere). El este cel care primește manuscrisul și apoi trebuia să aleagă și să așeze fiecare literă, urmărind indicațiile înscrise pe manuscris, într-un suport de metal numit culegar. Acesta are forma unei cutii alungite, cu trei pereți pe care culegătorul/zețarul trebuie sa-l țină într-o mână, în timp ce cu cealaltă adăugă alte litere. Culegerea literelor cere foarte multă îndemânare precum și abilitatea de a citi și a aranja textul în oglindă. Culegarul este, în același timp, măsura pentru lungimea rândului de text, care odată cules, este așezat într-un cadru de metal, și așa mai departe până ce întreaga pagină este gata.

în cazul proiectului meu (o carte de vizită cu doar două rânduri de text) utilizarea culegarului nu era neapărat necesară, deoarece nu aveam nevoie să măsor rânduri de aceiași lungime. Cu toate astea, am ținut să respect toți pașii necesari procesului de tipărire. 

Am vrut ca adresa de e-mail să fie spațiată, astfel încât să se poată citi ușor faptul că este compusă din prenumele și numele meu. Spațiile respective mi-am dorit să fie mai mici decât cele care izolau cuvântul at (aproape insesizabile) și a trebuit să le construiesc din mici bucățele de hârtie, deoarece fontul nu era prevăzut cu albituri (bucăți de metal care sunt folosite pentru spații albe) atât de fine pe cât mi-aș fi dorit.
 

Rândurile le-am distanțat cu ajutorul unor bucăți de plumb, lungi cât rândul de text, mai puțin înalte decât literele (astfel încât să nu intre în contact cu hârtia și să nu se imprime) și de grosimi diferite, în funcție de distanța dorită între rânduri. în ziua de azi, pentru a adăuga mai mult spațiu între rândurile de text, schimbăm variablia leading din InDesign, și facem asta fără să ne gândim la bucățile de plumb (lead) folosite în trecut în același scop.


Culegar

în interiorul cadrului metalic, pe lângă litere și distanțe am așezat și albituri. Acestea sunt corpuri ce nu au suprafață activă care să se imprime (ie. floarea literei). Albiturile sunt mai puțin înalte și nu intră în contact cu suportul tipărit (ie. hârtie, pergament). Sunt folosite în general pentru a împlini rândul, în cazul în care textul nu este aliniat în bloc sau pentru a completa spațiul rămas liber în ramă. Trebuie subliniat faptul că, toate elementele din interiorul cadrului metalic, litere și albituri, trebuie să fie fixe, să nu se miște, pentru ca pagina să se imprime perfect.    

Odată fixat textul în ramă, a trebui să fac mai multe încercări pentru a determina poziția optimă pentru hârtie. în cazul hartiei produse manual, aceasta ar trebui umezită înainte de imprimare pentru o mai bună calitate a tipăriturii. Eu am ales să folosesc o hârtie maro, cu aspect nefinisat și care urma să acompanieze bine inevitabilele erori de tipărire rezultate din lipsa mea de experientă în acest meșteșug.   

Așa cum am menționat la început, a durat o zi să tipăresc 60 de cărți de vizită. O bună bucată de timp a fost consumată încercând să găsesc toate literele necesare, deoarece acestea nu erau așezate corespunzător în compartimente, ba mai mult erau amestecate cu alte tipuri de litere. Abia atunci am înțeles cu adevărat, importanța ultimei operații care-i revenea zețarului: curățarea și redistribuirea literelor în casetă după tipărire. Un font nesortat este efectiv inutilizabil în cazul lucrărilor de mari dimensiuni. Distribuirea literelor și mai ales timpul necesar acestei operațiuni, au fost motivele pentru care, în a doua jumătate a secolului XIX, au fost inventate mașini de culegere automată a textului, despre care voi povesti mai pe larg.


După standardele secoleleor trecute, rezultatul final al proiectului meu a fost slab, cu presiune aplicată inegal și diferențe de strat de cerneală de la o copie la alta. Intenția în ziua de azi însă, e alta. Din punctual meu de vedere, cele 60 de cărți de vizită sunt obiecte cu puternice caracteristici tactile, tridimensionale, și care poartă amprenta manufacturii.
Au o poveste și pentru mine, o oarece încărcătură metaforică (venită din imposibilitatea utilizării simbolului @ pentru adresa de e-mail) și mai ales, valoare sentimentală.
Fontul folosit: Isotype Futura 18 pt.