Visul lui Adalbert - un film de Gabi Achim, lansat pe 11 iunie la TIFF

Să te încăpațânezi în ziua de azi înseamnă ceva. De fapt, cred că a însemnat întotdeauna ceva. Nu vorbim de sensul peiorativ al cuvântului, desigur. Avem ceea ce avem prin încăpațânarea unora. Toată lumea știe că un anumit lucru nu se face, sau nu se poate face. Cei ce inventează sau inovează lucruri nu știu asta, ori se încăpățânează.
Ce aveți mai jos sunt câteva răspunsuri la niște întrebări pe care nu m-am priceput să le pun; le-am trântit pur și simplu într-un mail, deci n-a fost un dialog. M-am bazat pe priceperea lui Gabi. A vorbit pe scurt despre încăpățânarea lui, despre timpul unor lucrări, despre trăncăneala românească și abia a pomenit de prețul efortului depus - un preinfarct... N-am putut da un telefon cand am aflat, și nici acum nu pot zice nimic...îmi vine să zic doar ca Moromete: Achime, Achime...

Vorbele ce urmează și niște poze din making of cred că sunt suficiente să te convingă să vezi acest film. și-ți mai sugerez www.noapteamagica.ro, pe www.miziliada.blogspot.com și desigur mitologiile personale ale lui Cosmin de pe acest site. Eu zic că o sa vi se întregească un tablou plăcut. Sau două: primul despre unele timpuri de demult, cu momentele lor unice și altul despre niște oameni de acum cu particularitățile lor unice...



Uite răspunsurile - scrise dintr-o suflare, rog redactare :)  - îți trimit imediat și pozele

Să întreb? Nu știu ce să întreb...
Cel mai confortabil e așa, să răspunzi neîntrebat. îți mulțumesc pentru ocazia asta :)
Pentru că voi sunteți mai aplicați pe partea de design am să vă povestesc despre materialitatea lui [a filmului]. Am căutat o materialitate a suportului vizual, astfel încât filmul sa aibă deopotrivă caldură și disconfort vizual, adica să fie cât mai aplicat la perioada optzecistă, perioada în care e plasată acțiunea filmului. VHS-ul a apărut ca soluția cea mai potrivită - cu artefacturile surpinzătoare date de caseta cu banda magnetică, cu culorile lui saturate, dar și cu profunzimea de câmp asemănătoare peliculei de 16 mm, care într-o proiecție de 35 de mm face imaginea neclară, disturbantă (gen Faces de Cassavettes). Urmând o structura narativă de tip ricoșeu, filmul a ajuns în final un colaj (specific și el pop art-ului anilor 80): în afara de VHS, filmele de protecția muncii regizate de protagonist au fost realizate pe 8 mm,  diapozitivele de protecția muncii care însoțesc filmul sînt cele originale, făcute pe 35 mm, iar povestea alegorică a vulpoiului care aleargă plin de sânge prin zăpadă a fost filmată pe RED (materialitate asemănătoare cu cea a peliculei de 35 de mm). Acest colaj este vizibil încă din genericul filmului, fiind un discurs în întregime asumat, deși a fost unul foarte riscant. N-a fost om din industria de film din lumea asta care să nu mă roage frumos să renunț la nebunia cu VHS-ul. Era mult mai "safe" să filmez pe RED (la supercalitate) și să stric după, cât vreau, calitatea imaginii. Paradoxal, deși filmul numai realist nu poate fi numit, am ținut foarte mult la “realismul”, “adevărul” materialității.


Cum a fost primit filmul?
Am fost foarte surprins de sala arhiplină (eterogen - de la 20 de ani până la 70), de buna dispoziție a spectatorilor pe toată durata proiecției - s-a râs, s-a aplaudat ca la teatru în anumite momente - de zâmbetul înghețat pe buze în anumite momente :) Filmul a fost primit foarte bine, inclusiv de critică (și de cei mai tineri și de cei mai vechi) - a plăcut și la ingineri și la metrosexuali.

De ce a iesit așa de târziu?
Dimpotriva, cred ca ieșit foarte repede în raport cu dificultățile întâmpinate. "Visul lui Adalbert" e un film care ascunde, sub anumita lejeritate pe care o respiră, o mulțime de nervi consumați și de muncă dementă. A fost atât de greu de făcut filmul ăsta - de la lipsa de bani până la preinfarct - că indiferent cum ar fi ieșit sunt fericit ca l-am dus pâna la capăt!


Crezi în viața unor filme, cărți, etc.? Eu cred că multe aparțin unor vremuri, și dacă acele vremuri trec, își pierd și lucrările din relevanță.
Ai perfectă dreptate - totul e contextual. Dacă citești cuiva acum o poezie de Eminescu (nu din cele care circulă) o să-ți spună că ești timpit. La vremea lui, Eminescu era ca și cum l-ai vedea pe Messi jucând printre jucătorii din campionatul nostru intern. Dar nu cred în chestia că un film sau o carte are o viață - numai autorii lor au :)


Unde mai prezinți filmul?
O să aibă mai intâi premiera internațională la un festival în linia Cannes-ului și Berlinului. Poate fi Veneția sau San Sebastian, încă nu știu. Ambele sunt în toamnă.

Ai reușit să-ți achiți toate facturile? :))
încă nu, dar fac un apel la creditori ca să-și mențină nealterate răbdarea și încrederea ;)


Cum s-a ajuns la acest film, cum ai ajuns la colaborarea cu Cosmin Manolache?
Anii ’80 ai României comuniste i-am perceput ca pe un timp în care lucrurile se întâmplau exclusiv în mici enclave de istorie personală. Traiai pasiv, auzeai foarte multe povești și nu știai unde se termina bancul și unde începea realitatea. Mai mult, timpul se scurgea în relanti și cam singura modalitate de „entertainment” și de a rezista la monotonia dictaturii era spusul/ascultatul de povești/bancuri.
„Trăncăneala” o socotesc specifică cumva românilor - a preexistat perioadei comuniste (vezi Caragiale), iar în ziua de astăzi este mai actuală decât oricând. Dacă faceți experimentul de a înregistra 90 de minute (durata medie a unui film) de discuții la o întâlnire cu amicii, o sa fiți surprinși de numărul uriaș de subiecte care pot fi abordate de-a valma, precum și de cantitatea enormă de cuvinte vehiculate - words, words, words....
Prin urmare, n-a putut ieși decât o poveste în care personajul principal să intre în film cu entuziasmul meciului de fotbal din noaptea precedentă, să trăncănească 90 de minute cât dureaza filmul, iar la final, când în sfârsit este prins într-o acțiune concretă, să-și piardă mâna.
Iar ca să scrii chestia asta, nu o poți face de unul singur - ai nevoie de un prieten cu care să “trăncănești” scenariul și care sa fie și în temă. Mai mult, eu am locuit la Mizil, în apartamentul cumpărat  de la părinții lui Cosmin - prin urmare amândoi am văzut lumea anilor ‘80 din același apartament. Era obligatoriu să colaborăm! :)

Visul lui Adalbert - o producție Green Film și 4 Proof Film
un film de Gabriel Achim
scenariu Gabriel Achim și Cosmin Manolache
cu Gabriel Spahiu, Doru Ana, Ozana Oancea, Anca Androne, Alina Berzunțeanu, Mimi Brănescu, Adrian Vancica, Paul Ipate, Coca Blos, Mircea Rusu, Adrian Ciglenean, Florin Rosu
imagine George Chiper-Lillemark
scenografie Vali Ighigheanu
costume Luminița Mihai
montaj Cristian Nicolescu si ștefan Tatu
sunet Dan ștefan Rucăreanu, Filip Mureșan și Vlad Voinescu
producători Gabriel Achim și Monica Lazurean-Gorgan

Aici găsești trailerul
Hollywoodreporter film review

Foto(2,3) prin amabilitatea lui George Chiper-Lillemark