Vorbind despre văzând - fragment din primul volum GF
începem această secțiune cu un fragment din textul lui Călin din primul volum Grafică fără computer, care a intrat azi in tipografie. Vor urma interviuri cu colecționari, bibliotecari, arhivari; oameni care ne-au furnizat materiale, povești, amintiri.
[...] Până la urmă, niște mâini au meșteșugit tot ceea ce vedem în fotograâfiile din acest volum. Unele au făcut lucrul mai bine, altele mai prost. Ne rămâne nouă rolul să judecăm acuma, după criterii estetice, la răcoarea benefică a deceniilor trecute, cum și ce a muncit fiecare. Avem în palme instrumentul util: această colecție de gesturi ideologizate.
Tâmplarii au continuat să facă scaune și mese în aceeași epocă. Unii mai bine, ceilalți mai rău. Așezați confortabil pe ele și în jurul lor, liderii comuniști și-au trântit ideile. Au împroșcat cu ele în stânga și-n dreapta. Au stolerii vreo vină? Când penița, penelul, creionul iau locul sculelor de dulgher, interpretările își înalță zborul. Se interpune condiția exigentă, a artistului - cu nimic mai mult decât un meșteșugar - dar și oceanul tremurând, cu valuri pipărate de țipetele pescărușilor, al noțiunii de artă. Situația se complică, de parcă nu oricare lucru făcut, făurit, consâtruit, are și un plan în spate. Un fir roșu care să îl ordoneze. O muchie sau un contur începând cu care să se lege totul.
Pun punct. Pun punct, nu înainte de a mai trasa o linie. Una celei de felul cu care eram obligați să ne însoțim fiecare pagină a caietelor școlare. Trasată la un deget distanță de cotor. Menită să... Menită să. Åži pe care am descoperit-o recent, gata tipărită, la aceeași distanță indefintă, în caietele celor ce sunt astăzi elevi.
Până la urmă, asta spune totul. Această linie care brăzdează memoria. Dezgolită de utilitate, dar prezentă. Răsărind și ea dintr-o lume aparent apusă. Iar orice desen pleacă de la o linie. De la o primă linie. Chiar dacă respectivul desen este un tatuaj, brăzdând carnea acestui tip de ilustrare...