Siem Reap - poartă spre unul dintre cele mai mari complexe muzeale din lume.

Prin anii 90 circula un concept utopic potrivit căruia românul ar fi putut fi salvat de tarele trecutului, ar fi putut fi resetat și pus pe o cale bună. Se spunea atunci că toți oamenii, cu mic cu mare ar fi trebuit scoși din țară eșalonat, pentru a vedea ce înseamnă un trai în altă parte. Desigur că cei care spuneau asta, (printre care mă număram și eu) apucaseră să iasă mai mult în Europa și aveau în cap doar standardele de civilizație superioare nouă, cele din Budapesta, Berlin, Viena, de pildă. Experimentul ar fi eșuat desigur lamentabil, cu pierderi semnificative. Neavând niciun fel de instrumentar de evaluare și cu o explorare total neechilbrată într-o singură direcție presupusă bună, ne-am fi întors acasă total năuciți, cu complexe de inferioritate înzecite, neputincioși să apucăm lucrurile de undeva. Acum, dacă mă gândesc un pic la profilul dominat de frustrări de tot tipul pe care l-am dezvoltat în toți acești ani, cred că asta s-a și întâmplat.

Cineva spunea simplu: “Se poate trăi în multe feluri”. Expresia, menită să te împingă într-o zonă a diversității, te lansează și te așează deopotrivă. Trebuie doar să deschizi ochii și să fii configurabil, lucru deloc simplu altminteri. O călătorie în Asia poate oferi o variantă, îți poate da un restart și te poate așeza acolo unde ți-e locul. Precum am mai spus-o când vorbeam de Banteay Srei, dacă ai puterea să te desprinzi de puhoiul de turiști, poți descoperi nebănuite feluri de trai. Siem Reap, această poartă de intrare într-unul dintre cele mai mari complexe muzeale din lume (Ankgor Wat), poate releva unul dintre ele.

Precum veți vedea, dacă mai zăboviți în josul acestui post, locuitorii acestui oraș sunt de un tonus inexplicabil. Te uiți la felul cum trăiesc și nu înțelegi cum lipsa bunăstării poate fi totuși gazda unei stări bune, cu voie bună. În alte sisteme de referință oamenii sunt devastați pentru mult mai puțin. E acolo un tip de acceptare a condiției proprii pe care eu nu l-am mai întâlnit. E de-a dreptul răvășitor, mai ales dacă vii dintr-o țară în care frustrarea, nemulțumirea, indignarea respiră prin orice por.
În momentele de vârf ale sezonului, în oraș sunt de două ori mai mulți turiști decât localnici. Aceștia din urmă știu de bună seamă că sunt un fel “exponate”, dar nu te fac să simți asta. Cei pe care îi vedeți aici nu aveau toți ceva neapărat de vânzare. M-au acceptat în bătătura lor, m-au răsplătit cu zâmbete și părea că depinde doar de mine cât de mult vreau să comunic cu ei, disponibilitatea lor fiind foarte mare.

Nefiind cel mai priceput în analize de acest tip, mă opresc aici. Mai spun doar că dacă odată întors acasă nu se întâmplă așezarea de care pomeneam mai sus, înseamnă că problemele tale sunt mult mai mari. Aglomerația, sărăcia, poluarea etc n-ar trebui să mai fie la dimensiunile pe care le știai tu. N-ar trebui să te mai simți cel mai năpăstuit om din lume, impresia despre sine ar trebui să se îmbunătățească! În România nu e chiar atât de rău. Ura!

A, și dacă ajungeți pe-acolo și vreți să stați într-un loc fain, căutați-l pe Hak (ultima poză). Vă veți bucura de toată bunătatea lui, în toate cele. La Hak's House.

Dacă ți-a plăcut acest articol, donează 1Eu redacției Graphic Front, ajută-ne să continuăm.