916 Articole

rezultate preluate din toată arhiva de articole

Soviet Logos: Lost Marks of the Utopia. O carte care ne confirmă ce bănuiam demult.

De Ciprian N. Isac| 08 Decembrie, 2020 | Categorie: graphic design | Vizualizări: 1668

Încet încet ne eliberăm de anumite teme. În acești treizeci de ani care au trecut, multe țări și-au studiat trecutul comunist, și-au scris cărțile, și-au făcut filmele, și-au editat albumele. Întâmplări, imagini, vocabular, bancuri, litere, signaletică și câte și mai câte, au fost prinse în diverse lucrări. Care cum și când au putut. Nu imediat după 1989. Am avut cu toții nevoie de o depărtare de acei ani, să-i privim de departe, mai reci, mai vindecați, mai obiectivi. Am umblat cu grijă, cu delicatețe, cu resposabilitate, să nu rănim, să nu jignim, să nu scăpăm ceva nespus, să nu spunem ceva în plus. În ceea ce ne privește, totul a pornit dintr-o nevoie de cunoaștere a ceea ce a fost înainte de noi, în zona designului grafic de toate tipurile. Părea că doar așa vom putea construi ceva, ne trebuia un fundament.

În 2008 când am început seria cărților
Grafică fără computer, eram realmente frapați de cum puteau să arate lucrurile până să apară computerul. În 2013, când cu cartea Mărci, Sigle, Logograme am finalizat seria, lucrurile s-au așezat, aveam o privire de ansamblu, am identificat tendințe, mâini specializate, am bănuit influențe. Cele peste 700 de semne pe care le-am inclus în carte ne ofereau însă mai mult imaginea unui întreg intern. Neavând o referință clară a ceea ce se întâmpla în designul grafic din spațiul limitrof, bănuielile noastre au fost enunțate doar cu jumătate de gură.

Cartea pe care v-o prezentăm azi, Soviet Logos: Lost Marks of the Utopia a apărut în 2019 ca parte a unui proiect de arhivare a rămășițelor graphic design-ului sovietic și vine să ne confirme că influențele au fost evidente.
Cartea cuprinde peste 360 de logo-uri redesenate, iar textul lui Rokas Sutkaitis, presărat de-a lungul celor 312 pagini, le analizează atât singular, cât și ca elemente ale unui amplu context socio-politic și cultural. În subcapitolul In Service of the People’s Economy, aflăm că, deși ideologia socialistă se axa foarte mult pe propaganda prin grafică - afișe, insigne, cărți poștale, invitații etc. -, nu era nevoie ca și siglele fabricilor să conțină simboluri politice. Spre deosebire de funcția logo-ului într-un sistem capitalist, cea de a atrage atenția asupra produsului în sine, funcția logo-ului într-un stat comunist este cea de a se subjuga ideologiei unice și, până la urmă, de a reprezenta singurul produs al statului, și anume comunismul.

Vă invităm să comparați cărțile și să vizitați pe instagram arhiva
Soviet Logos, însoțită de scurte descrieri contextualizante (autor, an, țară)

Material realizat de Petra Torsan, Ciprian N. Isac, Bogdan Pop (foto)



Foto Bogdan Pop



 

petra torsan grafica fara computer soviet logos

Despre autor

Ciprian N. Isac
Ciprian este licențiat în grafică (Universitatea de Arte, București). Cofondator al Atelierului de grafică, în anul 2005. În anul 2010 pornește Graphicfront, proiect ce include printre altele și seria cărților Grafică fără computer. Lucrează ca graphic designer specializat în publicații și grafică de eveniment (Romanian Design Week, Street Delivery, CNDB, etc). Pe alocuri mai gândește și realizează design de obiect expozițional și gestionează diverse proiecte de echipă.